Începând cu 31 martie, românii care zboară spre ţări din spaţiul Schengen nu se vor mai opri la ghișeele de control ale Poliţiei de Frontieră, ci vor merge direct spre porţile de îmbarcare. Călătoria cu copiii va fi și ea mai ușoară, care scapă de verificarea documentelor la ghișeu, însă părinții trebuie să le aibă la ei în caz de verificări inopinate.
Concret, de la 31 martie, românii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceştia urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare, a subliniat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră.
Poliţiştii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări. În situaţia în care suspiciunile nu se confirmă, persoana îşi poate continua călătoria.
Condiţiile de călătorie pentru minori
În ceea ce priveşte cetăţenii români minori, ca şi în cazul adulţilor, aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge direct către poarta de îmbarcare. Ei nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spaţiul Schengen cu aceleaşi documente ca şi până în prezent.
Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare: document de călătorie valabil; acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi; acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele; doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens; doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei.
Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de: document de călătorie valabil, acord din partea ambilor părinţi, doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte.
Cu toate că şi copiii nu vor mai efectua controlul de frontieră, însoţitorii acestora vor trebui să aibă la ei documentele de călătorie, în cazul unui control aleatoriu. „Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară. Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră. Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul (…)”, a precizat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră.